Cinder era un vulpoi portocaliu mic și tare voinic. Purta o mască de ninja albastră și o sabie din lemn la brâu. Clanc-clanc! făcea sabia lui în timp ce el sărea peste flori. „Sunt cel mai mare luptător!” striga Cinder vesel. Deodată, sub o tufă mare, el a găsit un scut vechi din lemn, acoperit de praf.
„O, ce comoară!” a șoptit Cinder cu ochii mari. Chiar atunci, o broască țestoasă bătrână pe nume Ințelepciunea-Lentă a apărut printre frunze. Ea i-a spus că acest scut a aparținut unui mare erou din trecut. Cinder și-a îndreptat masca și s-a simțit foarte mândru. El credea că scutul era făcut pentru lupte grele și victorii uriașe, la fel ca în povești.
Ințelepciunea-Lentă a zâmbit încet. „Marile victorii nu se câștigă mereu cu sabia, micule Cinder”, a spus ea. Cinder nu înțelegea prea bine. El voia să fie curajos și puternic! Clanc-clanc! a bătut el cu sabia în scut. Dar apoi, de după niște mărăcini spinoși, s-a auzit un sunet subțire și trist. Cineva avea mare nevoie de ajutor chiar acum.
Era Ariciul-Sfios, un ghemotoc mic de țepi, care se blocase într-un tufiș plin de spini ascuțiți. Ariciul tremura de frică și nu putea să iasă deloc. Cinder a vrut să taie spinii cu sabia lui de lemn, dar s-a oprit. Sabia era prea tare și ar fi putut să-l rănească pe micul său prieten speriat. Ce putea să facă?
Atunci, Cinder a avut o idee minunată. A folosit scutul cel vechi pentru a împinge ușor spinii la o parte, făcând un tunel sigur. A întins lăbuța lui cu șosetă maro și l-a ajutat pe Ariciul-Sfios să iasă la lumină. Ariciul era acum în siguranță și foarte fericit! Cinder a simțit o bucurie caldă în pieptul lui alb.
Cinder a înțeles că bunătatea este cea mai puternică armă a unui erou adevărat. Ajuns acasă, a agățat scutul pe perete la loc de cinste. Sabia de lemn a rămas liniștită într-un colț, nefolosită. Cu coada lui pufoasă și albă în vârf, Cinder s-a simțit ca un mare învingător. Ce zi frumoasă și plină de curaj a fost!