Vântuleț, nu acum! strigă Ryu, în timp ce o pală de vânt năprasnică îi smulgea bagheta cu vârf de stea din mână. Lemnul lustruit se rostogoli prin aerul parfumat al Pădurii Șoptitoare și ateriza fix pe cea mai înaltă creangă a Marelui Stejar. Ryu își ciufuli părul albastru ca cerul, privind cu disperare spre înălțimi. Fără baghetă, vraja lui de plutire era doar un vis frumos, iar stejarul părea să atingă norii.
Ryu își încrucișă brațele peste roba gri și încercă să murmure câteva cuvinte magice. Scântei mici, aurii, țâșniră din degetele lui, dar se stingeau imediat ce ajungeau la jumătatea trunchiului. E prea sus! se tângui el, lovind pământul cu cizma. Trixi, cățelușa cu urechi clăpăuge și pete ruginii deasupra ochilor, scoase un lătrat scurt, dând din coada cu vârf alb. Ea știa că magia nu era singura soluție.
Zoe își aranjă pânza galbenă din buzunarul salopetei și își ajustă codițele blonde, analizând situația cu ochii ei albaștri și ageri. Dacă magia nu te poate ridica acolo, Ryu, o va face mecanica, spuse ea cu încredere. Fata scoase din rucsac câteva sfori groase și două găleți vechi din metal. Ryu o privea nedumerit, dar Trixi începuse deja să adulmece rădăcinile groase, căutând cel mai bun loc pentru planul lui Zoe.
Sus, pe o ramură vecină, o veveriță pe nume Ronțăilă privea cu ochi mărgelus, ronțăind sceptică o alună. Zoe nu se lăsă descurajată de privirea micului animal. Ea aruncă o sfoară peste o creangă joasă, apoi peste una mai înaltă, creând un sistem ingenios de scripeți. E vorba despre forță și direcție, explică ea, în timp ce lega capătul frânghiei de zgarda turcoaz a lui Trixi. Ești gata să fii motorul nostru, Trixi?
Atenție, trage! strigă Zoe. Trixi se lăsă pe picioarele din spate, încordându-și mușchii puternici. Heave-ho! răsună vocea fetei prin pădure. Găleata legată de celălalt capăt al sforii începu să urce încet, zdrăngănind de scoarța copacului. Ryu privea cu gura căscată cum invenția lui Zoe sfidează gravitația fără nicio formulă magică. Ronțăilă scăpă aluna din lăbuțe de uimire, văzând cum recipientul de metal se apropie de baghetă.
Mai un pic, Trixi, încă un pas! încurajă Zoe, ghidând frânghia cu mâinile ei sigure. Cu un zgomot metalic satisfăcător, bagheta alunecă în găleată. Trixi se opri, gâfâind veselă, iar Zoe coborî ușor prețioasa încărcătură. Ryu își prinse bagheta cu ambele mâini, simțindu-i din nou puterea caldă. Știința ta e la fel de curajoasă ca magia mea, Zoe! recunoscu el, cu un zâmbet larg ce îi lumina chipul pistruiat.
Soarele apunea peste Pădurea Șoptitoare, pictând cerul în nuanțe de roz și portocaliu. Cei trei prieteni se odihneau la baza Marelui Stejar, mulțumiți de aventura lor. Trixi își sprijini capul greu pe genunchii lui Zoe, în timp ce Ryu studia cu uimire nodurile sforilor. În acea seară, au învățat că cele mai mari probleme se rezolvă atunci când ideile istețe se întâlnesc cu inimi curajoase. Totul era liniștit și perfect.