Robi privea spre poteca abruptă a Muntelui Vârful Stelelor. Șenilele lui din metal galben și ruginit scârșâiau la fiecare mișcare, rupând liniștea serii. Lumi, mica licurici, zbura în cercuri deasupra lui, luminând stâncile cu sclipiri aurii. Echo își verifică harta digitală. ‐ Ploaia de meteoriȑi începe curând! anunȑă el. Robi scoase un bip-oftat prelung, afișând ochi pixelizaȑi și triști pe ecranul său rotund. Se simȑea prea greu și prea uzat pentru a reuși să urce până sus.
Echo nu se lăsă descurajat. Scoase din rucsac cabluri rezistente și rotiȑe dinȑate, în timp ce Lumi zbură înainte să caute puncte de ancorare pe pilonii vechi de piatră. Robi privea cu uimire cum prietenii săi începeau să deseneze în ȑărână schema unui sistem ingenios de scripeȑi. Pe ecranul robotului, linia pixelată a gurii se transformă într-un cerc de uimire. Ênȑelese atunci că Echo și Lumi nu aveau de gând să-l lase singur la baza muntelui.
Folosind un cârlig vechi și frânghia tehnologizată a lui Echo, echipa construi prima etapă a liftului. Totul mergea bine până când frânghia se agăȑă de o piatră ascuȑită, la jumătatea drumului. Robi încercă să ajute trăgând cu braȑele sale articulate, dar șenilele ruginite îi aluncară pe pietriș. Se auzi un zgomot metalic puternic și Robi începu să alunece înapoi, cu inima digitală tremurând sub formă de zig-zag-uri nervoase pe ecranul său galben.
‐ Stai așa, verific eu! strigă Lumi, plonjând rapid în crâpătura unde mecanismul se blocase. Acolo, o familie de Cleștiori de Cristal își făcuse culcuș chiar în roata scripetelui. Lumi își pulsă lumina caldă cu bländeȑe, ghidându-i pe micii crabi strălucitori spre o nouă casă între stânci. Odată drumul eliberat, Echo ajustă tensiunea cablului folosind butoanele de pe căștile sale wireless. Robi simȑi o forȑă neașteptată cum îl ridică ușor, desprinzându-i în sfârșit șenilele de pe pământ.
Robotul urca acum constant spre cer, legănat de cablurile întinse. Deși era în siguranȑă, pe faȑa lui Robi apăru o linie tremurată, trădându-i teama de înălȑime. Echo și Lumi urcau alături de el, încurajându-l la fiecare pas. Deodată, o rafală puternică de vânt izbi corpul rotund al lui Robi, balansându-l periculos spre o margine de stâncă ascuȑită. Dacă se lovea, ecranul lui digital s-ar fi putut sparge, stingându-i zâmbetul vesel și pixelat pentru totdeauna.
Echo reacȑionă imediat, aruncându-și greutatea pe frânghia de siguranȑă pentru a opri balansul. Ên același timp, Lumi bătu rapid din aripi, creând un curent de aer cald care îl împinse pe Robi exact cât era nevoie pentru a evita stânca. Cu un ultim efort, robotul ajunse pe o platformă de piatră. Șenilele lui aterizară cu un sunet metalic, iar Robi emise o melodie veselă, mulȑumindu-le prietenilor săi prin sunete electronice pline de o mare recunoȑtinȑ.
Drumul continuă mai ușor până când cei trei prieteni ajunseră în sfârșit pe cel mai înalt vârf. Chiar atunci, cerul explodă într-o cascadă de stele căzătoare, lăsând în urmă dâre de lumină argintie. Spectacolul celest se reflecta perfect în ochii digitali, acum mari și strălucitori, ai lui Robi. Echo și Lumi se așezară lângă prietenul lor, rămânând tăcuȑi în faȑa magiei care se desfășura deasupra lor. Era mult mai frumos decât își imaginaseră ei vreodată.
Ploaia de meteoriȑi se domoli, lăsând locul unei străluciri blände de stele. Robi salvă momentul în memoria sa internă, afișând pe ecran o inimă mare și roȑie. Rugina de pe șenile nu mai conta; ceea ce conta era căldura prieteniei care îl purtase până la nori. Cei trei stăteau liniștiȑi pe vârful muntelui, știind că pot cuceri orice înălȑime dacă lucrează împreună. Liniștea nopȑii era acum plină de o bucurie adâncă, sigură și completă.