Departe, într-un loc unde stelele au mustăți strălucitoare, trăia micuța Shiki. Shiki era o fetiță ninja-pisică tare deosebită: avea părul ca argintul topit, urechiușe de catifea și un simbol Yin-Yang care strălucea pe fruntea ei. Cine este Shiki? O micuță eroină care mergea atât de încet, încât nici măcar praful nu o simțea. Tip-tip-tip, făceau pernuțele ei moi.
Dar lumea era tare zgomotoasă! Tunetul făcea „BUM-BUM!”, vântul fluiera „VJJJ-VJJJ!”, iar cascadele se prăbușeau cu un „PLEASC!” atât de mare, încât nimeni nu putea să doarmă. Shiki stătea în Templul Norilor de Lună și se gândea: „Oare cum pot să fac lumea să tacă puțin, ca să putem visa frumos?”. Cu coada ei lungă bătând ușor aerul, a pornit într-o călătorie spre Peștera Ecourilor, acolo unde locuiau Vechii Maeștri Ninja.
Acolo, Maeștrii nu au învățat-o să se lupte, ci au învățat-o ceva mult mai magic: Dansul Liniștii. Știi cum se face? Ridici o mânuță — încet, încet — apoi cealaltă, și te miști ca un norișor de vată. La început, lui Shiki îi venea să sară și să se joace, dar s-a oprit. S-a liniștit. „Puf-puf”, respira ea ritmat. Chiar atunci, a apărut Duhul Gălăgiei, un nor uriaș și morocănos care striga „TRANC-PANC!”.
Shiki nu s-a speriat. Nu, deloc! Ea a început să danseze „Dansul Lăbuței Șoptite”. S-a rotit ușor, iar vârful cozii ei argintii a început să lumineze. Și ce crezi? De fiecare dată când Shiki făcea o mișcare lină, un zgomot urât se transforma în ceva dulce. „BUM!”-ul tunetului a devenit un zumzet mic, „Zzz-zzz”. „PLEASC!”-ul apei a devenit un susur blând, „Și-șî-șî”. Tot zgomotul lumii s-a transformat, ca prin farmec, într-o melodie de leagăn sub pașii ei de pisicuță.
Spiritul Gălăgiei a căscat un „Aaaa-muuu” lung și s-a prefăcut într-o pernă moale de abur. Shiki s-a întors acasă la Templu, s-a făcut un ghemotoc de blană argintie și a tors încetișor: „Miau-miau, noapte bună”. Lumea era acum liniștită, echilibrată și caldă. Și așa, micuța ninja a adus cel mai frumos somn deasupra întregului pământ. Noapte bună, Shiki! Noapte bună și ție!