A fost odată ca niciodată o fetiță-pisică pe nume Shiki. Shiki era un ninja mic și curajos, cu părul ca argintul și urechiușe pufoase care făceau „țic-țic” când auzeau un sunet. Pe frunte, ea purta un simbol strălucitor, un cerc magic numit Yin și Yang. Shiki avea o motocicletă specială, foarte cuminte și tăcută. Când mergea, motocicleta făcea doar un foșnet ușor: „Şşşşşt, şşşşşt!” ca o pană care cade pe iarbă.
Într-o seară cu lună plină, Shiki a pornit spre Pădurea de Smarald. Copacii erau înalți și verzi, verzi de tot! Motocicleta ei aluneca ușor prin iarbă: „Şшшşşt, bîz, şшшşşt!” Ce frumos era! Dar, dintr-odată, s-a auzit un sunet din întuneric. „Huuuu-Huuuu!” Oare ce era? Shiki s-a oprit. Inima ei făcea micul „Bum-pum, bum-pum”. Sunetul venea de sus, din crengi. „Huuuu-Huuuu!” Era un sunet puțin cam sperios, nu-i așa?
Shiki s-a uitat cu ochii ei mari, unul galben ca mierea și unul albastru ca marea. Sus, pe o ramură, stătea o bufniță cu ochi rotunzi. Bufnița nu era rea, era doar singură și voia să cânte! Shiki a zâmbit și a început să bată ușor în ghidonul motocicletei: „Tichi-tachi, tichi-tachi!” Bufnița a răspuns: „Huu-huu!”. Shiki a mai bătut o dată: „Tichi-tachi!”. Și bufnița: „Huu-huu!”.
Ce surpriză! Sunetul sperios s-a transformat într-o muzică veselă. „Bum-pum, tichi-tachi, huu-huu!” Licuricii au apărut și ei, aprinzând luminițe mici: „Plic-plac, plic-plac!”. Toată pădurea a început să danseze sub lună. Shiki dădea din codița ei lungă cu vârf alb, fericită că și-a făcut prieteni noi.
Când s-a făcut târziu, Shiki a pornit motorul ușor: „Vrum-vrum!” și a plecat spre casă. Acum știa că în pădure nu e nimic de speriat, ci doar muzică și prieteni care așteaptă un cântec. Șshhh, Shiki doarme acum, visând la dansul bufnițelor. Și așa, totul a ieșit exact cum trebuie.